mie, Dec 14th, 2016

Confesiunile angajaţilor Google:”Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care se considerau geniali”

Google pare angajatorul ideal, doar din afară: se pare că în spatele mâncării şi turelor cu bicicleta gratuite prin campus se ascund lucruri mai puţin plăcute, potrivit unui articol Business Insider în care sunt citaţi angajaţi nemulţumiţi de mediul de lucru din cadrul gigantului american.

Joe Cannella, fost senior account manager: ”În cele din urmă, ajungi să îţi petreci majoritatea timpului mâncând mâncarea Google, înconjurat de angajaţi ai Google, folosind echipamente Google, vorbind în acronime Google, trimiţând e-mailuri Google de pe telefoane ale Goole şi, în cele din urmă, începi să uiţi de lucrurile care sunt independente de Google, fiecare colţ din viaţa ta este creat pentru a face mai puternică ideea că este absolut nebunesc să vrei să fii altundeva decât la Google”.

Vlad Patryshev, fost inginer software al Google: ”Este cu adevărat greu să discuţi orice problem cu colegii tăi. Discuţiile obiective sunt destul de rare, colegii nu sunt interesaţi de părerile altor oameni în cazul în care nu sunt ”Zei Importanţi”.

Katy Levinson, fost inginer software: ”Oamenii simt că au dreptul să te întrebe de ce ai plecat sau dacă lucrezi în continuare acolo şi insistă că totul trebuie să fie perfect. Nu vor să audă nimic altceva decât entuziasm pentru norocul tău de a face parte din Google şi cât de mult vrei să stai acolo. Dacă pleci şi vrei să vorbeşti orice altceva în afară de lucruri pozitive, aproape oricine, de la mama mea, la şoferul de taxi, aşteaptă să explici de ce nu eşti încântat să lucrezi la Google.”

”Cele mai evidente zone în care se manifestă corporatismul companiei sunt legate de managementul performanţei şi recrutare. Pentru a promova pe cineva, trebuie să începi să construieşti un caz cu aproape un an în avans”, explică şi un angajat anonim.

”Există suficienţi oameni talentaţi, dar să fii talentat nu îţi garantează că vei fi cooptat în proiecte bune, există mii de oameni la fel de inteligenţi care se află la rând înaintea ta”, spune un fost inginer.

”Am fost abordat de Google pentru a prelua un post de management. Concomitent cu angajarea mea, o altă persoană cu acelaşi nume ca mine a fost angajată. Departamentul de resurse umane a greşit, iar atunci când am început, eram pe un post diferit, de junior, care ar fi fost potrivit pentru candidatul care avea acelaşi nume ca şi mine. Contractul de angajare era ambiguu, iar personalul de HR care poate repara această situaţie a plecat între timp să lucreze pentru o altă companie”, a spus un alt anonim.

”Cel mai mare aspect negativ pentru mine a fost anularea arbitrară a proiectelor”, a mai declarat un anonim.

Adrian Carballo, fost inginer software la Google: ”În Bay Area, costul traiului este extraordinar de mare, iar dacă ieşi din campus, nu prea ai ce altceva să faci în afară de muncă şi ieşiri cu colegii de muncă. Ai într-adevăr mâncare gratis tot timpul, cafenele, săli de sport, curăţătorii, etc, dar pe măsură ce foloseşti aceste beneficii ajungi să petreci din ce în ce mai mult din timpul tău la birou. Ajungi să faci aceleaşi alegeri în afara zilei de muncă, la fel ca şi pe parcursul acesteia. Începi să petreci din ce în ce mai mult timp cu oamenii cu care lucrezi.”

”Oamenii sunt promovaţi în poziţii de management – nu fiindcă ar avea abilităţi de leadership sau management, dar pentru că se întâmplă să fie suficient de inteligenţi sau pentru că nu există o altă cale de a avansa în funcţie pentru ei”, spune un fost manager tehnic de program. ”Există mulţi indivizi inteligenţi care sunt manageri şi lideri groaznici.”

”Angajează persoane cu aceeaşi tipologie”, a spus un comentator anonim. ”Acelaşi background, aceleaşi 10 şcoli, aceeaşi viziune asupra lumii, aceleaşi interese. Nu exagerez când spun că am întâlnit 100 de alergători de triatlon în cei trei ani pe care i-am petrecut la Google. Doar câţiva dintre ei erau oameni cu adevărat interesanţi.”

”Cel mai rău lucru pe care l-am simţit în munca la Google a fost pentru mine, la fel ca pentru mulţi alţii, faptul că nu am putut lucra la adevăratul meu potenţial. Aveam 25 de ani de experienţă în programare şi management şi nu făceam nimic altceva din ce nu ar fi putut face un absolvent de facultate cu doi ani de experienţă. Este o situaţie deprimantă”, spune John L. Miller, fost inginer software la Google.

Multe dintre lucrurile pe care le auzi despre Google – din afara Google – nu sunt adevărate. De cele multe ori, acestea sunt răspândite de angajaţii Google în scopul îmbunătăţirii reputaţiei companiei. Când cineva vine cu o idee de zvon ce ar putea ajuta la acest lucru, ar putea câştiga respect în rândul celorlalţi ingineri. Crearea ideii că Google este un loc extraordinar în care să lucrezi are şi un nume: Googley”, spune Jeff Nelson, inventatorul Google Chrome.

”Mie mi-a displăcut că la Google nu se poate lucra remote, lucru pe care îl făceam cu succes în ultimii cinci-şase ani pentru alte companii”, spune şi freelancerul Dimitar Bojantchev.

Singura stimulare intelectuală de care am avut parte la Google a fost în procesul de angajare. Am întâlnit mulţi oameni mediocri care considerau că erau geniali. Eu am lucrat sub o echipă de lideri care nu au scris o linie de cod de mai bine de doi ani şi au fost incompetenţi ca programatori atunci când au avut această funcţie.

sursa: www.businessmagazin.ro, foto: Blogs at SFGate.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved