Tatăl lui este „Sir“, iar numele lui de familie este sinonim cu puterea şi bogăţia. Fără îndoială, David de Rothschild a ales o viaţă aventuroasă, departe de afacerile familiei sale.

O senzaţie ciudată de ameţeală îl invadează pe interlocutor atunci când îl cunoaşte pe David Mayer de Rothschild (născut la Londra, în 1978). Nu doar pentru că acesta din urmă e membru (ramura britanică) al celei mai puternice şi celebre familii de bancheri din istorie. Nici pentru că tatăl lui, Evelyn de Rothschild, este un guru financiar respectat pe plan internaţional şi care până de curând trasa direcţia City-ului londonez. Nici pentru că a fost numit „Young Global Leader“ de către Forumul Economic Mondial şi „Emerging Explorer“ de revista National Geographic. Şi cu atât mai puţin ştiind că acest bărbat de 30 de ani a fost la vremea lui cel mai tânăr britanic care a traversat Antarctida. Este mai ales din cauză că acest aventurier, filantrop, atipic Rothschild, cu ochii săi albaştri, cu jumătatea lui de coamă, cu barba neîngrijită şi cu ai săi 190 de centimetri înălţime este atrăgător. Foarte atrăgător. Pare ieşit dintr-o versiune contemporană a lui „Jesus Christ Superstar“. David este conştient de acest lucru. Şi te priveşte cu siguranţă. Aceea de a şti că este unul dintre cei mai râvniţi burlaci din lume. Acesta este titlul pe care i l-au atribuit, în 2003, colegii de la revista Tatler. De atunci, i s-au tot pus în seamă poveşti romanţate cu actriţe precum Cameron Diaz sau modele ca Annabel Horsey, dar, în realitate, nimeni nu ştie cu cine iese sau intră…

Ne aflăm cu David în San Francisco. De pe cheiul 31 al Fishermen’s Wharf se pot auzi ţipetele focilor-călugăr, se vede Turnul Trans-america, golful şi, în mijloc, insula Alcatraz. Soarele californian de decembrie străluceşte. Aici David Rothschild se pregăteşte să demareze ultima sa aventură, patronată de firma elveţiană de ceasuri IWC – care a creat un model special pentru acestă ocazie. David poartă o căciulă pescărească de lână, o că-maşă în carouri, pantaloni largi şi lăsaţi de culoare kaki şi pantofi sport. Un accent englezesc impecabil, un look tipic pentru Coasta de Vest. Este moştenirea genetică de la un tată britanic şi o mamă americană. Prietenos, atent, mereu are o glumă de spus: „Te vei întreba cine sunt, în afară de un tip care pare un vagabod“, îmi zice, ca şi cum ar dispreţui inestimabila lui genealogie.

Pare apropiat, dar marchează distanţa. Îl interesează ce l-ai putea întreba. Dar îl interesează mai mult ceea ce vrea el să-ţi povestească. Este emoţionat de noul lui proiect. Iar proiectul nu este altul decât acela de a traversa Pacificul, de la San Francisco la Sidney, trecând prin deversarea cea mai mare din lume – o pată de gunoi plutitoare, numită „The Great Eastern Patch“, a cărei întindere e de două ori mai mare decât suprafaţa Statelor Unite. The Great Eastern Patch se alimentează din gunoaiele ce sosesc de pe coastele Statelor Unite şi Japoniei, într-o zonă a oceanului unde se întâlnesc doi curenţi opuşi. Această pată creşte zi de zi, fără ca nimeni să întreprindă ceva… Câţiva oameni de ştiinţă susţin că masa de reziduuri ocupă deja 8% din suprafaţa Pacificului. Cel care a descoperit-o, cercetătorul Charles Moore, a declarat în repetate rânduri că problema nu se va rezolva până când producţia mondială de sticle de plastic nu se va opri.

David de Rothschild este conştient de asta. Dar are viziunea lui particulară: „Nu putem să cerem lumii să renunţe la bunăstarea ei – dar putem să o facem să vadă care este rezultatul stilului nostru de viaţă.“ De aceea, îşi propune să conştientizeze planeta despre gravitatea acestui dezastru ecologic, organizând o expediţie didactică cu ecou mondial. Ideea lui este să emuleze şi să actualizeze aventura miticului expediţionar norvegian Thor Heyerdal, care, în anii ‘60, a revoluţio-nat lumea când şi-a propus să traverseze Pacificul din Peru până în Polinezia într-o ambarcaţiune făcută din stuf, numită „Kontiki“. Expediţia lui Rothschild poartă numele de „Plastiki“, iar 11.000 de sticle din plastic reciclat înlocuiesc bucăţile de stuf ale originalei Kontiki. Aventurierul îmi arată un model-pilot de catamaran. Măsoară 30 de metri lungime, dar cel definitiv va avea coca de 80 de metri. Va fi o creaţie inovatoare, desenată de un studio specializat în proiecte eco- friendly – Architecture for Humanity –, condus de proiectantul de vapoare Andy Duvell.

Când este întrebat cum ar vrea să fie văzut – ca un aventurier sau ca un documentarist –, Rothschild răspunde cu o anume rezervă, ca şi când ar fi conştient că mulţi l-ar putea privi ca pe un copil răsfăţat care inventează scuze ca să călătorească în jurul lumii.  „Nu vreau să mă vadă în niciun fel, eu vreau să răspândesc un mesaj şi să fac înţeleasă necesitatea de a face ceva pentru planeta noastră.“ Tânărul ăsta ar fi putut lejer să adopte un stil de viaţă precum cel pe care tatăl său l-a urmat până la 26 de ani – când, ca şi fiul său astăzi, era un „burlac de aur“ şi se dedica vieţii sociale, excursiilor în maşini sport (extrem de scumpe), echitaţiei (pe cai pursânge) şi competiţiilor de polo călare. Sau ar fi putut lua drumul afacerilor, precum fratele său mai mare, Anthony – care gestionează licenţele merchandisingului unor muzicieni universali cum sunt Beatleşii.

Fără îndoială că David a simţit deja chemarea aventurii şi a naturii în timp ce creş-tea în Ascott House – o proprietate impresionantă din Buckinghamshire, în sud-estul Angliei, unde călărea urmând exemplul unchiului său, campion olimpic la echitaţie. A hotărât să studieze medicina umană pentru ca apoi să-şi ia bagajele şi să meargă în Australia, unde a început să editeze cărţi educative pentru copii. În Noua Zeelandă şi-a cumpărat o fermă de 445 de hectare, unde a desăvârşit tehnici de ultimă oră pentru cultivarea produselor organice. Şi, în tot acest timp, a participat la diverse competiţii extreme.

Una dintre ele, faimosul triatlon „Fuga din Alcatraz“ – care, printre alte provocări, implică traversarea înot a golfului San Francisco. În faţa acestui golf este locul unde îmi repetă acum încă o dată discursul său: „Suntem o singură planetă, o singură naţiune. Trebuie să facem ceva ca să salvăm tot ceea ce suntem.“

David de Rothschild ar putea să se dedice cumpărării şi vânzării lumii – însă, în loc de asta, el vrea să o salveze. Dar cum? „Eu cred în puterea poveştilor. La ce serveşte să poţi vedea înserarea cea mai frumoasă la Polul Nord sau cea mai spectaculoasă pădure tropicală în Ecuador, dacă nu poţi face cunoscute frumuseţile pe care le-ai văzut?“ Şi astfel a apărut Adventure Ecology, organizaţia neguvernamentală pe care o conduce acum şi care „scoate în faţă“ Expediţia Plastiki. „Principalul public obiectiv al Adventure Ecology sunt copiii. Ei sunt viitorul şi cei care au capacitatea de a schimba lucrurile. Pentru ei vrem să generăm conţinuturi interesante, fascinante şi distractive, care să-i determine să se implice în cauzele mediului înconjurător. Lor vrem să le arătăm lumea şi ceea ce se trece pe planeta lor.“

David afirmă că trăim într-o lume obsedată de evenimente – pe care trebuie să le creăm în jurul unor lucruri care contează cu adevărat. De aceea, încă de la înfiinţarea fundaţiei Adventure Ecology, s-a îmbarcat în călătorii atât de pasionante precum cea care l-a făcut să traverseze Arcticul în 2006, din Rusia până în Canada, în compania altor 14 expediţionari – ca să trezească interesul pentru schimbarea climaterică. Merită întrebat cum de a simţit atâta sensiblitate faţă de mediul planetei în casa lui. Aşa că îl întreb: „Cum a fost ziua în care i-ai spus tatălui tău: «Vreau să fiu naturalist?»“ Ia o poziţie defensivă. Este clar că nu-i place să vorbească despre familia sa. Pentru că i se asociază stereotipii imaginii sale şi pentru a nu se răspândi anumite prejudecăţi. „Şi ţie ce ţi-a zis tatăl tău fiindcă nu ai vrut să îi urmezi profesia?“, îmi răspunde. Se pare că-i este foarte greu să înţeleagă că nu toţi avem un tată-Sir, al cărui curriculum să cuprindă, printre altele (citez aleatoriu): şeful diviziei engleze a Băncii Rothschild, preşedinte al „Bibliei jurnalismului economic“ – The Economist, director al gigantului într-ale diamantelor De Beers, asociat principal al IBM Marea Britanie, guvernatorul Şcolii de Economie din Londra, întemeietorul Asociaţiei Europene de Istorie Bancară şi Financiară…

Şantierul pe care ne aflăm este o structură gigantică din lemn vechi, cu bârne vopsite în albastru şi alb. Scenariul perfect pentru o reglare de conturi dintr-un „film negru“. Într-un colţ al navei, un grup de şase fete mexicane curăţă şi pregătesc sticlele care vor face parte din corpul catamaranului. „Astfel de treburi mărunte le încredinţăm studenţilor care caută o muncă necalificată“, mi se povesteşte. Într-un alt colţ, există o tarabă cu băuturi şi mâncare organică, servite de un blond impozant cu aspect de hippy – care, în timp ce serveşte cafeaua, adresează o întrebare mistică. „Pentru ce-i mulţu-meşti astăzi vieţii?“ „Sunt prieteni ai lui David“, mi se explică din nou. La o masă mare de lucru, un maestru ceasornicar al firmei elve-ţiene IWC munceşte la ma-şinăria cronografului. Iar în centrul tuturor acestor elemente, învârtindu-se ca un important oracol, modelul-pilot al lui Plastiki.

Mathew Grey, directorul expediţiei, detaliază etapele în care se va îm-părţi călătoria. Fiecare dintre opriri rememorează şi conştientizează un dezastru ecologic. Din San Francisco vor merge la San Diego şi apoi în Hawaii. De acolo, spre marele atol din Bikini, „în memoria testelor nucleare“. De la Bikini la Tuvalu, „o zonă care riscă să dispară din cauza inundaţiilor. De la Tuvalu la Fiyi, „unde există o problemă cu resursele de apă.“ Şi, în cele din urmă, în Noua Caledonie, ca să viziteze recifele de coral. „Şi când vă veţi întâlni cu «marele ocean de gunoi»?“, întreb. „Asta va fi după Hawaii. Acolo vom culege mostre şi vom face ceva curăţenie. Dar, de acord cu Charles Moore, cel mai mare expert în materie: o cură nu serveşte la nimic. «Marele ocean de gunoi» va înceta să crească doar dacă se frânează producţia de sticle.“

Toţi – începând de la colegele sale de la Adventure Ecology până la membrii propriei echipe sau la cei care patronează expediţia – vorbesc despre Rothschild cu o admiraţie aproape temătoare. Cuvântul care se aude cel mai des este „inspiraţie“. „Nu în-cape îndoială că David este fiul tatălui său. Dar nici nu poţi nega că are un talent special. Eu l-am văzut negociind cu autorităţi, cu sponsorii săi – sunt absolut impresionante puterea de convingere pe care o are şi capacitatea lui de a entuziasma“, spune Mike Rose, „patronul“ care are în grijă construirea ambarcaţiuniii. Va obţine David ce-şi propune? „Nu există niciun motiv pentru care să nu o facă. Vor pleca în primăvară, când condiţiile climatice sunt mai favorabile.

Şi asta nu are nimic de-a face cu Kontiki. Atunci când Thor Heyerdhal s-a lansat în Oceanul Pacific, a făcut-o într-o barcă fabricată din stuf, fără un minim echipament GPS, lipsit de protecţie în lupta lui cu elementele naturii. În această expediţie totul este foarte diferit.“ Când încerc să aflu cât anume va costa punerea în aplicare a acestui proiect, răspunsurile sunt evazive, iar datele – inexistente. Se insistă pe faptul că totul va fi plătit de cei care îl patronează. Vreau să descopăr dacă a reuşit să-l sensibilizeze cu ceva pe tatăl lui, sir Evelyn de Rothschild, un bărbat puternic şi cu multe contacte – ultima soţie i-a fost prezentată chiar de legendarul Henry Kissinger. Iar ea, Lynn Forester de Rothschild, este prietenă foarte bună cu soţii Clinton – până acolo încât „perechea R.“ şi-a petrecut luna de miere în incinta Casei Albe (în ciuda faptului că au făcut campanie pentru John Mc.Cain…).

Cineva cu o asemenea influenţă ar fi un „difuzor“ de proporţii impre-sionante pentru răspândirea mesajului lui David. „… Deşi toată această influenţă extraordinară“, poves-teşte tânărul eco-explorator, „s-a limitat deocamdată la «distribuirea» cărţii mele Manual de supravieţuire în faţa schimbărilor climatice – plină de mini-sfaturi care pot face o mare diferenţă.“ Când îl întreb unde se vede peste 10 ani, îmi răspunde. „Nu ştiu. Locuind liniştit la ţară, cultivând alimente organice.“ Şi, în timp ce spune acestea, izbucneşte în râs.

Foto Luca Babini, GULIVER/GETTY IMAGES/REX FEATURES
sursa: www.gq.ro