iPhone 4 faţă în faţă cu HTC Evo

HTC Evo 4G, primul telefon mobil care suportă servicii 4G, şi recent anunţatul iPhone 4 sunt cele mai performante telefoane inteligente în prezent, dar care merită cumpărat?

HTC Evo 4G, primul şi singurul telefon mobil care suportă servicii 4G (viteze de viteze de aproape 10 ori mai mari decât cele 3G), a fost pus în vânzare de operatorul american Sprint Nextel pe 4 iunie.

Terminalul nu are concurenţă pe piaţă acum că Apple a anunţat iPhone 4 şi nu iPhone 4G. Americanii au cumpărat mai toate terminalele puse în vânzare de Sprint, conform operatorului, deşi reţelele 4G nu sunt foarte dezvoltate peste Ocean.

Sprint oferă servicii 3G şi 4G prin intermediul reţelei CDMA şi a reţelei WiMAX operată de Clearwire Corp, companie în care Sprint deţine 56% din acţiuni.  Reţeaua WiMAX a Clearwire acoperă în prezent doar 34 de milioane de americani însă compania speră ca până la finele anului aceasta să fie extinsă până la 120 de milioane de persoane, inclusiv locuitorii oraşelor New York, San Francisco şi Washington DC.

Terminalul Evo 4G pe care rulează  sistemul de operare open-source Android al Google, dispune de o cameră foto de 8 megapixeli, ecran tactil de 4,3 inch şi procesor Qualcomm Snapdragon de 1 GHz.

iPhone vine cu un design total schimbat şi este considerat cel mai subţire smartphone din lume (9,3 mm grosime). Terminalul are un ecran incredibil cu o rezoluţie de 960×640 pixeli, un nou procesor şi un nou sistem de operare. De asemenea acesta are o baterie care permite 7 ore de convorbiri 3G, 6 ore de navigare 3G, 10 ore de navigare Wi-Fi, 10 ore de video şi 40 de ore de muzică.

În ceea ce priveşte preţul, ambele terminale pot fi cumpărate de americani cu 199 de dolari pentru abonamente încheiate pe doi ani.

iPhone 4

Ecran: 3,5 inch, TFT, tactil, 16 milioane culori, 960×640 pixeli, contrast 800:1
Procesor: Apple A4
Conectivitate: HSDPA, 7,2 Mbps; HSUPA, 5,76 Mbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 2.1
Cameră foto: 5 MP, 2592 x 1944 pixeli, autofocus, LED flash
Video: 720p@30fps, LED video light, geo-tagging, videocalling numai prin WiFi
Memorie: 16 GB, 32 GB
Altele: GPS, compas digital, giroscop
Dimensiuni: 115,2 mm x 58,6 mm x 9,3 mm
Greutate: 137 grame


HTC Evo 4G

Ecran: 4,3 inch, TFT, tactil, 65 de mii  de culori, 800×480 pixeli
Procesor: Qualcomm Snapdragon QSD8650, 1GHz
Conectivitate: Wi-Fi 802.11, Bluetooth 2.1, WiMAX, viteze download 3,6Mbps
Cameră foto: 8 MP autofocus, dual LED, bliţ
Video: 720p
Memorie: 1 GB ROM, 512 RAM
Altele: radio FM, media player, GPS, busolă
Dimensiuni: 121,9 mm x 66,4 mm x 12,7 mm
Greutate: 170 grame

sursa: www.capital.ro

Share

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

4 visitors online now
4 guests, 0 members
Max visitors today: 9 at 10:39 am EEST
This month: 37 at 06-03-2010 02:22 pm EEST
This year: 41 at 05-31-2010 06:10 pm EEST
All time: 41 at 05-31-2010 06:10 pm EEST

Video, Slideshow and Podcast by Cincopa Wordpress Plugin