vin, Iun 5th, 2015

Johny Ive, „marele dictator“ care a obosit să proiecteze „tot“ la Apple

 

456953476

Promovarea în funcţia de chief design officer a lui Jonathan Ive, care conducea deja cu o mână de fier crearea noilor echipamente, platforme soft şi servicii ale Apple, aduce în prim-plan importanţa designerilor în construirea unor produse de succes, pe lângă dezbaterea asupra semnificaţiei acestui gest – dacă această promovare anunţă plecarea lui Ive sau doar arată că el a obţinut şi mai multă putere în cadrul companiei, scrie John Gapper într-un comentariu publicat de Financial Times.

„Multe alte companii ar vrea să egaleze Apple prin integrarea designului atât de adânc în procesele de creare a unor noi produse şi servicii astfel încât să pună în plan secund departamente precum cele de vânzări şi marketing. Această abordare a dat rezultate pentru Apple: compania are o valoare de piaţă de 760 de miliarde de dolari. Cine nu ar vrea să copieze asta?, scrie Gapper, care lucrează pentru FT din 1987. Britanicul a preluat designul industrial şi al platformei şi aplicaţiilor software ale Apple în 2012, având acum practic în mâini totul – de la designul magazinelor Apple până la noul sediu al companiei şi al mobilierului.

„Cu alte cuvinte, el a reuşit să-şi extindă influenţa în aspecte ale producţiei la care generaţia precedentă de designeri nici nu ar fi visat“. Ive, care lucrează pentru Apple de 23 de ani, a fost inspirat în activitatea sa de Dieter Rams, designerul unor produse precum aparatele de bărbierit şi radiourile companiei germane Braun, care se distingeau prin simplitate şi eleganţă.

sursa: www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved