lun, Dec 23rd, 2013

Lista cu salariile medii din Europa. Cel mai mare este de 4.200 de euro pe lună

 

Untitled

Un elveţian câştigă, în medie, 5.600 de dolari net lunar (4.200 de euro), potrivit datelor din 2011, prezente în analiza wikipedia.

Conform datelor Wikipedia cele mai mari salarii medii din Europa se înregistrează în Elveţia, 5.600 de dolari net pe lună, Luxemburg, cu un salariu mediu net de 4.230 de dolari pe lună şi Irlanda, cu 4.028 dolari pe lună.

Cele mai mici salarii medii din Europa se înregistrează în Moldova, 263 de dolari net lunar, Albania, 264 de dolari net şi Ucraina, 303 dolari. România se află pe locul şase în topul statelor europene cu cel mai mic salariu mediu, după Bulgaria şi Macedonia.

Analiza realizată de Wikipedia ia în calcul salariile medii nete şi brute din statele europene, calculate atât în monedele naţionale ale fiecărui stat precum şi în dolari, însă datele disponibile vizează perioade de timp diferite. Pentru Monaco şi San Marino nu există date în analiza celor de la Wikipedia.

Salariul mediu este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai unei economii, acesta fiind unul dintre principalii factori luaţi în considerare de investitori care vor să-şi deschidă facilităţi de producţie sau centre de servicii în diferite ţări.

În plus, salariul mediu pe economie are o importanţă majoră pentru că evoluţia acestuia este luată în considerare atunci când se calculează pensiile.

State

net (estimativ)

Brut (gr.)

Rata de schimb

Net în dolari

Brut în dolari

Anul

Albania 27 396 ALL 34 767 ALL 0.009 264 335 2010
Andorra   2478 € 1.32   3290 12/12
 Austria 1873 € 2393 € 1.32 2484 3174 2010
Azerbaijan   600 AZN 1.27   762 2012
Belgium 1882 € 3103 € 1.32 2496 4119 2010
Belarus   4504800 BYR 0.0001   450 02/13
 Bosnia and Herzegovina 815 BAM 1272 BAM 0.67 558 870 02/13
Bulgaria 624 BGN 796 BGN 0.66 414 528 03/13
Croatia 5447 HRK 7863 HRK 0.17 959 1385 02/13
Cyprus   2292 € 1.25 1865 2865 4Q2012
Czech Republic 18 639 CZK 24 061 CZK 0.05 1794 1203 1Q2013
 Denmark   37 364 DKK 0.177 4028 6628 2011
Estonia 741 € 940 € 1.25 926 1175 1Q2013
Finland 2321 € 3190 € 1.25 2901 3988 3Q2012
 France 2041 € 2651 € 1.39 2845 3696 2009
Georgia   813 GEL 0.61   495 4Q2012
Germany 2234 € 3695 € 1.28 2865 4740 2Q2012
Greece 898 € 1124 € 1.39 1250 1565 2011
Hungary 157 051 HUF 213 501 HUF 0.004 628 854 12/12
Iceland   464 768 ISK 0.008   4008 2011
Ireland   3011 € 1.25 2939 3763 3Q2012
Italy 1880 € 2729 € 1.26 2368 3436 4Q2012
Kazakhstan   108 836 KZT 0.006   718 03/13
Latvia 413 LVL 513 LVL 1.86 769 953 4Q2012
Liechtenstein   6315 CHF 0.92   5850 2008
Lithuania 1730 LTL 2232 LTL 0.37 640 830 4Q2012
Luxembourg 3189 € 4274 € 1.32 4230 5669 2010
Macedonia 21 288 MKD 31 247 MKD 0.02 458 673 05/13
Malta   1293 € 1.28   1616 3Q2012
Moldova 3267 MDL 3889 MDL 0.08 263 313 12/12
Monaco            
Montenegro 476 € 723 € 1.29 618 938 03/13
Netherlands 2136 € 3073 € 1.25 2671 3842 3Q2012
Norway   36 000 NOK 0.1699   6429 2011
Poland 2678 PLN 3740 PLN 0.315 841 1174 1Q2013
Portugal 910 € 1142 € 1.28 1164 1462 12/11
 Romania 1553 RON 2144 RON 0.30 474 654 02/13
Russia 27 153 RUB 31 210 RUB 0.0309 841 966 06/13
San Marino            
Serbia 41 821 RSD 57 921 RSD 0.0116 479 663 05/13
Slovakia 632 € 789 € 1.30 1145 822 1Q2013
Slovenia 1000 € 1534 € 1.31 1643 2011 12/12
Spain 1549 € 1946 € 1,28 2009 2452 4Q2012
Sweden 19 596 SEK 28 400 SEK 0.14 2726 3950 2010
Switzerland 4 948 CHF 6 034 CHF 1.13 5600 6828 2011
Turkey 1 641 TRY 2 193 TRY 0.53 861 1151 2011
Ukraine 2494 UAH 3044 UAH 0.12 303 370 02/13
United Kingdom 1442 GBP 1924 GBP 1.59 2303 3072 11/12

sursa: www.zf.ro, wikipedia.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved