vin, Iul 4th, 2014

TOP 10 cei mai bogaţi oameni din Europa

 

Pe unii dintre ei nu îi vezi nici la T.V., nici în paginile ziarelor.

Pe alţii, îi întâlneşti în discuţii despre extravanganţe pe care omul de rând le ştie numai din filme. Ei sunt cei mai bogaţi oameni din Europa – cei care au ştiut cum să-şi construiască şi dezvolte afacerilor astfel încât să spulbere topurile.

Iată care sunt, conform Forbes, cei mai bogaţi europeni în 2014.

Pe locul 1 se află Amancio Ortega, din Spania, care are o avere de 64 miliarde de dolari. Toţi aceşti bani s-au strâns din afacerea Inditex, din care face parte şi Zara, spre exemplu. La nivel mondial, este pe locul 3. Amancio Ortega are 78 de ani şi şi-a început cariera „în domeniu” la numai 13 ani, când era comis-voiajeur pentru un producător de cămăşi de lux.

Pe locul 2 se află Liliane Bettencourt şi familia sa. Ei au făcut o avere de 34,5 miliarde de dolari din afacerea L’Oreal, în Franţa. În 2013, Bettencourt a fost declarată a doua cea mai bogată din lume.

Pe locul 3 se află Stefan Persson, din Suedia, care are o avere de 34,4 miliarde de dolari. Şi el şi-a construit imperiul tot în industria modei, fiind fondatorul H&M. El este şi cel mai bogat om din Suedia.

Pe locul 4 este Bernard Arnault, cu o avere de 26,5 miliarde de dolari. Italianul a ajuns la această cifră datorită LVMH, un important brand de lux din Franţa. Imperiul său conţine brand-uri precum Dom Perignon, Bulgari, Louis Vuitton sau Fendi.

Locul 5 este ocupat de Michele Ferrero şi familia sa. Ei deţin o avere de 26,5 miliarde de dolari, strânşi în urma afacerilor cu ciocolată, în Italia. Brand-urile cele mai cunoscute care se află sub umbrela acestei familii sunt Ferrero Group, Kinder , Ferrero Rocher, Nutella şi Tic Tac.

Locul 6 aparţine lui Karl Albrecht, germanul care a făcut o afacere de 25 de miliarde de dolari din retail. Are 94 de ani şi deţine 4900 de magazine în 9 ţări.

Pe locul 7 se află Dieter Schwarz, din Germania, care are o avere de 21,1 miliarde de dolari. Are afaceri în domeniul retail (printre care şi Lidl sau Kaufland).

Pe locul 8 este Theo Albrecht Jr, alături de familia sa, împreună având o avere de 19,3 miliarde de dolari. Afacerile care i-au îmbogăţit sunt Aldi şi Trader Joe’s.

Pe locul 9 este Leonardo Del Vecchio, cu o avere de 19,2 miliarde de dolari. Afacerea sa este Luxottica, un brand fondat în 1961.

Pe locul 10 este Alisher Usmanov, rusul care are afaceri în industria metalurgică, în telecomunicaţii sau sport – este acţionar al echipei Arsenal.

sursa: www.gq.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved