mar, Oct 6th, 2015

TOPUL celor mai valoroase branduri din lume

 

Apple şi Google sunt cele mai valoroase branduri din lume, ocupând pentru al treilea an consecutiv primele două poziţii într-un clasament realizat anual de compania de consultanţă Interbrand pentru primele 100 de mărci la nivel global.

Evaluată la 170,276 miliarde de dolari, Apple şi-a mărit valoarea brandului cu 43%, în timp ce Google a înregistrat o creştere de 12%, la 120,314 miliarde de dolari.

Primele 10 poziţii sunt completate, în ordine, de Coca-Cola, Microsoft, IBM, Toyota, Samsung, General Electric, McDonald’s şi Amazon, care a intrat pentru prima oară în top 10, cu o valoare a brandului de 37,948 miliarde de dolari.

Alte cinci branduri au intrat pentru prima oară în top 100 de branduri, respectiv Lego (locul 82), PayPal (97), MINI (98), Moet&Chandon (99) şi Lenovo (100).

Lenovo este al doilea brand din China care figurează în topul Interbrand. Primul a fost Huawei (locul 88),care a intrat în clasament în 2014.

Topul din acest an este dominat de companiile IT şi auto, care ocupă împreună 28 de poziţii. Brandurile companiilor din sectorul tehnologic reunesc peste o treime din acest top, respectiv 22,6% din valoarea cumulată a celor 100 de branduri.

Cele mai mari creşteri ale valorii brandului au fost înregistrate de Facebook (locul 23, +54%), Apple (locul 1, +43%), Amazon (locul 10, +29%), Hermes (locul 41, +22%) şi Nissan (locul 49, +19%).

La realizarea clasamentului, Interbrand a luat în considerare o serie de factori precum performanţele financiare, puterea brandului de a influenţa consumatorii şi capacitatea de a impune preţuri ridicate.

sursa: www.gandul.info, foto: www.imore.com

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved